Jurnalultau.ro

Caută
Close this search box.

Despre Slujba Învierii, Patriarhul Daniel afirmă că Iisus, Cel Înviat din morţi, este permanent prezent în Biserica Sa.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit și Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin Sfânta Euharistie, conform Agerpres.

„Ce înseamnă că Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa? Înainte de a se înălţa la cer, Domnul Iisus cel Înviat din morţi trimite pe ucenicii săi în misiune la toate popoarele, pentru a binevesti pocăinţa și mântuirea tuturor oamenilor care cred în el. Iar apoi îi încredinţează pe ucenici <<Iată eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului>>, adică va fi permanent prezent cu ucenicii săi. Deși înălţat întru slavă la ceruri, Domnul Iisus Hristos cel Răstignit și Înviat este, prin harul Sfântului Duh, totdeauna prezent în Biserica Sa, prin Sfânta Evanghelie, prin Sfintele Taine și prin Sfinții Lui, care sunt purtători ai harului dăruit lor de Hristos; sunt Hristofori sau Teofori, purtători de Hristos, sau purtători de Dumnezeu”, a explicat PF Daniel, la slujba oficiată împreună cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul și Paisie Sinaitul și cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, Timotei Prahoveanul.

„Izvor de pace sfântă, de bucurie negrăită și preaslăvită” Patriarhul a arătat, că, în mod deosebit, Hristos cel Răstignit și Înviat este prezent în Biserica Sa prin Sfânta Euharistie, care se dăruiește creștinilor pentru iertarea păcatelor și spre viaţa de veci.

„Iar prin salutul euharistic <<Hristos în mijlocul nostru este și va fi>> se mărturisește mai intens prezența lui Hristos cel Înviat în mijlocul poporului drept-credincios. Această prezență harică a lui Hristos în Biserica Sa este izvor de pace sfântă, de bucurie negrăită și preaslăvită, după cum ne spune Sfântul Apostol Petru, ca pregustare a păcii și bucuriei din Împărăţia Cerurilor. Ne rugăm să ne ajute Hristos Domnul să simțim și noi prezența iubirii sale smerite și milostive în toată viața noastră. Sfintele Paști să vă aducă tuturor în suflet și în case pacea sfântă și bucuria preaslăvită a lui Hristos. Hristos a Înviat!”, a încheiat Patriarhul Daniel.

Următoarea dată la care Paștele va fi sărbătorit în aceeași zi de toți creștinii Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinilor.

Paștele își trage denumirea de la cuvântul ebraic „Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă „trecere”.

Inițial, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru neființă întru ființă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.

Mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul și jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, însă sărbătoarea de Paște a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte și pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât și de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.

Doi ani la rând, în 2010 și 2011, dar și în 2014 și 2017, Paștele a fost sărbătorit în aceeași zi de toți creștinii – ortodocși, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici și reformați, de cultele neoprotestante.

Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi 2025 – la data de 20 aprilie.

Te-ar putea interesa

Distribuie articolul

This Is an Ad Place Holder

You Can Place Your Ad Here

Lorem ipsum dolor sit amet, consectet adipiscing elit,sed do
eiusm por incididunt ut labore et dolore magna aliqua.