Un sondaj efectuat în perioada 1 februarie – 15 aprilie 2024 de Editura Libris a dezvăluit obiceiurile de lectură ale românilor, sumele cheltuite pentru achiziționarea de cărți și preferințele în materie de lectură.
Chiar dacă peste un sfert dintre românii care citesc acordă mai puțin de 3 ore pe săptămână lecturii, o treime dintre aceștia dedică mai mult de 5 ore acestei activități în fiecare săptămână. De asemenea, un procent semnificativ, ceva mai mult de unul din zece, investește lunar peste 300 de lei în achiziția de cărți.
Cu toate acestea, cifrele arată că românii cheltuiesc cei mai puțini bani pentru cărți din toată Europa. Majoritatea cititorilor alocă între 50 și 150 de lei lunar pentru achiziționarea de cărți, iar un buget lunar peste 200 de lei este alocat de doar 11,5% dintre respondenți.
Deși bugetele sunt mai reduse, românii sunt pasionați de lectură. Trei din cinci cititori aleg cărțile tipărite, iar 87% preferă să cumpere cărți din librării online.
Genurile preferate de cărți variază în funcție de vârstă. Astfel, cei mai în vârstă preferă cărțile despre războaie, istorie sau personalități, în timp ce generațiile mai tinere citesc tot mai mult în limba engleză și sunt interesate de cărți de dezvoltare personală și psihologie.